blana naturala sau blana de plastic?

Haina de blana naturala VS Haina de blana artificiala. Ce aleg? 

Haina pe care o îmbraci ar trebui să vorbească pentru tine. Să-ți pună în valoarea eleganța, rafinamentul și puterea. Exact cum spuneam Ken Downing, „Ea nu poartă o haină de blană pentru că îi este frig, o poartă pentru că este glamuroasă”.  

Desigur, o haina de blana naturală îți va ține de cald în cel mai optim mod, este confortabilă, durabilă și mereu la modă, însă a creat de-a lungul timpului dezbateri largi. Haina de blana sintetica a început să câștige teren în ultima vreme, nu doar din cauza prețului mai scăzut, ci și datorită laturii sale aparent etice. Spunem „aparent” deoarece costurile sale în materie de distrugere a mediului sunt dramatice.  

Citește în continuare dacă vrei să descoperi câteva dintre avantajele și dezavantajele celor două materiale.  

De ce ar trebui să aleg o haina blana naturala? 

O să-ți explicăm pe scurt principalele avantaje ale unei haine de blana naturale.  

  1. Blana naturală reține căldura corporală mult mai bine decât alte tipuri de haine de iarnă 

Haina din blana te protejează de frig prin formarea unui „strat de protecție”. Acest lucru se întâmplă atunci când aerul rece lovește suprafața hainei, iar moleculele provoacă fricțiune. Și pentru că o haină de blană naturală este în mod natural mai groasă, „stratul de protecție” este exponențial mai mare. În plus, blana are puterea de a redirecționa aerul, efect care îmbunătățește potențialul de izolare al hainei.  

  1. Blana naturală este extrem de durabilă 

Dacă este păstrată în condiții bune, este depozitată și îngrijită corespunzător, atunci o blană poate fi purtată o viață. Mai mult, aceasta poate fi lăsată și moștenire generațiilor viitoare, contrar fenomenului de fast fashion, care cauzează daune majore planetei, exploatează muncitorii și dăunează animalelor. 

  1. Hainele de blană nu se demodează 

Aceste piese vestimentare reprezintă o investiție, însă ai garanția că atât anul care vine, cât și peste 10 ani, tu vei întoarce la fel de multe priviri atunci când o porți. Iar dacă modelul achiziționat nu-ți mai place, acesta poate fi restilizat. 

Dacă îți dorești să afli mai în profunzime beneficiile unei haine de blana, intră aici.  

Ce m-ar putea împiedica să port o haina de blana naturala? 

Bineînțeles, există și câteva dezavantaje ale unei haine de blana naturale:  

  1. Prețul ridicat 

Nu oricine își poate permite o haină de blană naturală. Însă, având în vedere durabilitatea despre care am discutat mai sus, aceasta poate fi considerată o investiție.  

  1. Problema etică 

Persoanele care sunt contra blănurilor naturale invocă problema etică. Oamenii susțin că animalele nu ar trebui să moară pentru a oferi materiale destinate consumului uman. Însă, mulți dintre ei consumă carne și poartă piele animală.  

Hai să dezbatem puțin mai mult această problemă, fiind un subiect care provoacă destul de multe reacții negative.  

Blana naturală este un material de modă sustenabil care poate fi absorbit înapoi în ciclul natural prin biodegradare. O resursă regenerabilă cu calități termice remarcabile, blana naturală are, de asemenea, un impact mult mai mic asupra depozitelor de deșeuri și oceanelor decât alternativele sintetice, care sunt fabricate din plastic. Textilele sintetice, cum ar fi poliesterul, reprezintă încă cea mai mare parte a pieței textile globale și, în timp ce producția de materiale plastice contribuie în mare măsură la emisiile de gaze cu efect de seră, poluarea cu plastic în sine a devenit o amenințare majoră pentru ecosistem. 

Anual, peste 100.000 de animale marine mor ca urmare a ingestiei sau încurcării plasticului. Până în 2050, se așteaptă ca oceanul să conțină mai mult plastic decât pește.  

De aici, concluzia îți aparține.  

De ce ar trebui să aleg o haina de blana sintetica? 

  1. Este o piesă vestimentară mai ieftină 

Un prim avantaj pe care îl are haina din blana sintetica este, în mod cert, prețul. Încă de la prima sa introducere în lumea modei, în 1929, blana falsă a fost răspunsul pentru mulți oameni care doresc un aspect și o senzație similară cu cea reală, dar fără a plăti un preț mai mare.  

  1. Haina din blana sintetica este mai ușor de depozitat 

Un alt avantaj este că nu-ți cere prea multă atenție. O poți stoca într-o pungă sau într-o cutie, fără să-ți faci probleme că s-ar putea deteriora.  

Ce dezavantaje aduce cu sine o haină din blană artificială? 

  1. Nu este eco-friendly 

Așa cum am menționat și mai sus, mare parte din blănurile sintetice sunt fabricate din acril sau poliester, acestea din urmă fiind produse din petrol neregenerabil. Poliesterul este, în esență, o ață din plastic, iar plasticul are nevoie de la 200 la peste 1.000 de ani pentru a se biodegrada.  

  1. Blana sintetică nu permite pielii să respire 

Deși are amprenta unui material pufos și călduros, blana artificială nu permite pielii să respire. Ca urmare, temperatura corpului crește, ceea ce provoacă transpirație.  

  1. Nu rezistă la condiții meteorologice extreme 

Un alt minus al blănii sintetice este că nu rezistă la îngheț și nu previn topirea fulgilor de zăpadă. Mai mult decât atât, nici nu oferă căldura adecvată, iar utilizarea sa devine dificilă și inconfortabilă în zilele geroase, când ai nevoie de căldură.  

  1. Are o textură aspră 

Deși blana falsă este făcută pentru a simula blana adevărată, există totuși o diferență marcantă. Textura sa este mai aspră, spre deosebire de blana adevărată, care este mult mai fină. 

Concluzie 

Atât haina din blana naturala, cât și haina din blana sintetica prezintă avantaje și dezavantaje. Cu toate acestea, ele trebuie puse bine în balanță, luând în considerare sustenabilitatea. Însă, fiecare care libertatea de a alege să poarte ce-și dorește.

Citeste si : 5 motive convingătoare să porți haine de blana naturala